Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o campanie de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă trenurile, pentru cei tentați să urce pe vagoane, să se fotografieze. „O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi). Este important de știut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave”, transmit reprezentanții poliției. Pentru conștientizarea acestui pericol, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității a inițiat, în anul 2020, Campania Selfie pe tren nu ia like-uri, ia vieți! În cadrul acestei campanii, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat o serie de activități informativ-preventive, ce au avut ca scop conștientizarea de către copii și tineri a pericolului reprezentat de arcul electric, care se poate forma atunci când te afli în apropierea liniilor de înaltă tensiune.