Cu câteva zile înainte de începerea anului școlar 2023-2024, conducerea Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu“ anunță realizarea unor investiții demne de prestigiul acestei unități școlare. Elevii care studiază aici se vor bucura de cele patru laboratoare (chimie, fizică, biologie, informatică,în cele mai bune condiții), pentru că au fost încheiate reparațiile în localul unde acestea funcționează. Acestea au venit în completarea lucrării „Reparații instalație termică corp C1 și finisaje magazie”. Cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu, au fost achiziționate și montate sisteme rolete color în întreaga instituție.

Urmează dotarea laboratoarelor și cabinetelor cu mobilier și echipamente moderne, școala urmând să beneficieze de o finanțare în acest sens în cuantum de 1.315.279.43 lei, conform unui contract semnat în cursul lunii iulie de autoritățile locale și Guvernul României.
În luna decembrie, se vor finaliza lucrările pentru investiția majoră „Reabilitare Școala Gimnazială C. Săvoiu, corpuri C1, C8, C9, construire sală sport și amfiteatru”.

Pe lângă investițiile realizate sau aflate în curs de finalizare, s-a reușit și atragerea de fonduri extrabugetare în această vară. Astfel, s-a virat în contul Asociației Părinților Elevilor de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu Jiu suma de 50.000 de lei de către Paul-Eugène Louis Săvoiu, urmașul pitarului Constantin Săvoiu Surcel, cel care a ctitorit „Institutul Săvoiu”, tocmai pentru a susține pe mai departe desfășurarea în condiții optime a unui învățământ preuniversitar de calitate.