Programul mai multor centre de vaccinare se reduce, de la opt, la patru ore pe zi. Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, a declarat, azi, că decizia a fost luată în urma unei analize a Direcției de Sănătate Publică, pentru șapte centre din județ. „În cadrul DSP Gorj s-a analizat această situație și s-a ajuns la concluzia că în șapte centre, se va reduce programul. Astfel, la Spitalul Județean de Urgență, programul se va reduce de la 8 la 14. La fel se va proceda și la Spitalul Orășenesc Turceni, la baza sportivă de la Poiana, Turburea. La Stoina, Tismana, Bălești și la Bâlteni, programul de vaccinare va funcționa între orele 14 și 20. De asemenea, se va reduce numărul de fluxuri în câteva centre de vaccinare și vor fi înființate șase echipe mobile de vaccinare. Fiecare echipă are în raza de acțiune un număr de sate. În funcție de persoanele care s-au înscris în acele tabele, echipele se vor deplasa și vor vaccina”, a declarat prefectul Răducan Morega.