Scandalul de la teatrul din Târgu Jiu face victime. Purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic Elvira Godeanu a demisionat, azi, în urma scandalului din jurul spectacolului “Cazul Tudor Vladimirescu”. Iani Gârbaciu a anunțat, într-o conferință de presă, că se retrage din calitatea de comunicator, S-au spus foarte multe mizerii, iar când tatăl meu a fost adus în discuție și denigrat de niște oameni care au anumite interese, lucrul acesta nu pot să-l permit”, a fost explicația demisionarului.
Directorul instituției, Cosmin Brehuță, a detaliat bugetul, atacat în spațiul public, prezentând cheltuielile făcute în cadrul proiectului, declarând că o parte a sumei o reprezintă investițiile în aparatură. Cât despre calitatea piesei, contestatarii nu au mai comentat, după ce documentarea scenariului a fost asumată de Gheorghe Gorun. Profesorul a explicat, în timpul conferinței de presă, cum și-a făcut “temele”, pe partea de istorie. “Eu îmi iau toată responsabilitatea științifică asupra scenariului”, a afirmat Gorun. Conferința de presă a escaladat, tonul fiind ridicat peste nivelul decenței.