Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu“ din Târgu Jiu a sărbătorit, în avans, „Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie“, în cursul acestei zile, ultima din luna mai. Sub titulatura „Atelierele bucuriei“, elevii din ciclul primar au avut parte, sub îndrumarea cadrelor didactice și a d-nei director Oana Stelescu, de activități diverse: jocuri variate (lego, puzzel, de îndemânare), activități practice (jucării modelate din plastilină sau confecționate din materiale ecologice sau reciclabile, brățări din mărgele colorate, păpuși din linguri de lemn). Copiii și-au manifestat și înclinațiile artistice, prin interpretarea unor momente folclorice autentice, dar și dragostea pentru frumos, prin realizarea de desene pe asfalt, pe folie alimentară, pictură pe piatră, pictură murală și pe pânză, toate sub semnul bucuriei.
Paleta variată de activități dedicate „Zilei de 1 Iunie“ a fost întregită de alte momente atractive: prezentare de carte, vizionarea filmului „Amintiri din copilărie“, vizitarea bibliotecii școlii de elevii de la una dintre clasele pregătitoare, recitări de poezii, prezentarea scenetei „Păcală și Tândală“, o vânătoare de comori, la o parte dintre ele, participând și elevii de gimnaziu, care nu au lipsit nici de la momentele de dans și veselie desfășurate în curtea școlii.
Bucuria și entuziasmul au definit toate activitățile desfășurate azi, așa cum a ținut să menționeze, directorul Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu“, prof. Oana Stelescu.
Oana Stelescu, director Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu“ Târgu Jiu









